Vestea dimineții care afectează toți șoferii din România: milioane de români au RCA degeaba. Cum este posibil

de: Alexandru Puiu
20 07. 2021

În cazul în care ești implicat într-un accident în România și nu este vina ta, sunt șanse mari să nu-ți repare nimeni mașina, după ce principalul asigurator de pe piața RCA a ajuns într-o situație soră cu falimentul.

În teorie, această situație ar trebui să fie imposibilă. Tocmai pentru aceste circumstanțe există Autoritatea de Supraveghere Financiară sau ASF. Din păcate, se pare că nu este cea mai eficientă autoritate, iar acum ne adus în situația în care milioane de români au RCA degeaba.

Toate problemele pleacă de la City Insurance, liderul detașat al pieței asigurărilor din România. Compania a devenit soră cu falimentul în urmă cu scurt timp din cauza faptului că nu dispune de suficient de mulți bani pentru a achita daunele asumate. Practic, cineva îți lovește mașina, el are RCA, iar tu rămâi cu buza umflată pentru că respectivul RCA nu ajută la nimic, pentru că firma din spate nu are bani să ți-o repare.

Cum ai ajuns să ai RCA degeaba în România

Pentru că City Insurance nu are puterea financiară pentru a-și acoperi toate asigurările pe care și le-a asumat, ASF a trimis compania sub administrarea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA). Ultima șansă a societății, la această oră, este finalizarea anunțatei tranzacții cu un vehicul financiar care gestionează inclusiv bani ai Bisericii Ortodoxe din Grecia.

Dacă tranzacția nu iese, urmează un faliment care va afecta de două ori șoferii români. În primul rând, vom discuta de creșterea tarifelor la RCA și îngreunarea reparațiilor pentru daunele din portofoliul City Insurance. În al doilea rând, ne va aduce în situația prăbușirii pieței interne a asigurărilor de garanții financiare, pe care City o controlează cu o cotă de cel puțin 80%.

Rămânem și fără drumuri în România

Conform Economica.net, City Insurance este asigurătorul care stă în spatele majorității constructorilor care lucrează cu autoritățile din România și în principal cu CNAIR, autoritatea care gestionează construcția și întreținerea drumurilor și autostrăzilor.

Legea din țara noastră impune companiilor care participă la licitațiile care au ca beneficiar instituții publice să aducă garanții de participare și de bună execuție. Aceste garanții pot fi de mai multe feluri. Pot veni sub formă de lichidități sau scrisori de garanție bancară. Variantă semnificativ mai ieftină, însă, este polița de asigurare de garanție financiară. În spatele acestora se află City Insurance.

Fără acest instrument, costurile constructorilor vor crește substanțial, iar unii dintre ei vor ajunge probabil în situația de  nu mai putea participa, având în vedere că ar trebui să blocheze sume importante pentru a aduce garanțiile necesare. Ca referință, garanția de bună execuție merge până la 10% din valoarea lucrării, în condițiile în care, cel puțin pe zona de drumuri și autostrăzi vorbim de lucrări de la zeci de milioane până la miliarde de euro.

”Toate lucrările asigurate cu CNAIR sunt la City Insurance. Dacă firma intră în faliment, toate aceste contracte de asigurare vor fi denunțate. Din acel moment, e clar că CNAIR nu va mai accepta asemenea instrumente, iar constructorii nu vor avea decât să vină cu garanții în bani. S-ar ajunge într-o situație complicată”, spune Gheorghe Grad, managing partner la Renomia SRBA Insurance Broker, intermediar cu un portofoliu important în această zonă.